Laura Petrisan

[masterslider id=”13″]

Laura este antrenor de dans cu o experiență de 13 ani în practica dansului sportiv de performanţă. În tot acest timp a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile și reprezentând Romania în competiții foarte puternice. Antrenamentele cele mai importante pentru ea au avut loc în perioada 2013-2016, în cantonamentele și lecțiile private la care a fost înscrisă, organizate în Italia și Danemarca, sub îndrumarea a trei generații de campioni mondiali la secțiunea Standard. Hans și Anne Laxholm, William Pino și Alessandra Bucciareli, Emanuel Valeri și Tania Kehlet.

Laura, Romanian Open

Din anul 2009 a început să abordeze și alte stiluri de dans, devenind foarte pasionată de balet și dans contemporan. A participat atât la cursuri cu instructori și coregrafi din țară (directoarea școlii Pas Boutique, Gabi Batori; coregrafa lotului de gimnaste al clubului sportiv „Steaua” București, Mariana Ristea), cât și la workshopuri pentru dansatori profesioniști susținute de coregrafi din Anglia, Italia, Germania, Olanda.

Astfel a intrat și în zona de entertainment și a dansat în multe spectacole pe scenele teatrelor. Experiența pe scena a motivat-o să studieze mai departe și jazz dance, lindy hop, swing, charlestone și tango argentinian.

Printre spectacolele la care a participat se numără:

  • Rădăcini și Aripi”, dans contemporan, proiect internațional Sibiu capitală culturală
    Septet “Rainbow”, dans contemporan, sala Universității Naționale de Muzică
  • Seară de dans”, balet, jazz dance, sala Universității Naționale de Muzică
  • Purificare”, solo jazz dance, solo dans contemporan, sala Centrul Cultural UNESCO Nicolae Bălcescu
  • Late for the date”, duet jazz dance, Teatrul Național I.L.Caragiale
  • Aventura tropicală”, jazz dance, sala Teatrul Constantin Tănase
  • PasBoutique”, quickstep – Viva Elvis, vals lent – Elsa, Palatul Copiilor
  • One dance”, lindy hop, swing, Palatul Parlamentului

Laura, Palatul Copiilor

Rezultate importante din cariera Laurei sunt:

  • Locul 1 16- 18 ani Campionatul Național, Latino Basic
  • Locul 1 16- 35 ani Cupa București, Latino Basic
  • Locul 17 16- 35 ani Rising Stars Roma Open, Standard
  • Locul 11 19-35 ani Campionatul National, Standard Open
  • Locul 2 : “ I put a spell on you”, categoria jazz dance, ESDU Dancestar Romania Open
  • Locul 2 : “Lovecats”, categoria jazz dance, ESDU Dancestar Romania Open

În 2013 și 2014, Laura a fost implicată și în proiecte de marketing ale brandului de îmbrăcăminte și încălțăminte de dans “Sansha” și “Pas Boutique” pentru colecțiile Skazz, Ballroom și Borealis, ca model în ședintele de photoshooting.

Încă din 2007 a început să lucreze și ca instructor de dans în scoli de stat, școli private și cluburi sportive, iar anul 2016 i-a adus și atestarea ca antrenor de dans sportiv după absolvirea Facultății de Educație Fizică și Sport, specializarea Dans Sportiv.

În prezent, se axează pe dezvoltarea profesiei de dansator prin implicarea în compania Scena Showdance și pe dezvoltarea profesiei de antrenor prin organizarea și pregătirea cursurilor pentru nivel de performanță și pentru nivel social, în cadrul clubului Vertigo Dance, unde are statutul de cofondator.

Laura, antrenor atestat de FRDS